Modelul de țiglă metalică Nordica® atrage atenția în primul rând prin simplitate, dar în același timp oferă acoperișului și un aspect modern.
Acest profil este o combinație de Clasic – Industrial – Modern, stiluri tot mai des întâlnite când vine vorba despre amenajările interioare sau exterioare. De exemplu, stilul industrial a apărut după anii ’60 având ca bază nevoia societății de a reutiliza spații sau materiale din alte epoci în confortul unei amenajări de actualitate. Acesta presupune descoperirea sau expunerea materialelor vechi și folosirea lor în combinație cu elemente de design noi.
Iar prin aspectul său inedit, modelul Nordica® ne duce cu gândul la stilul brut, industrial.
Datorită formei sale, cu nervuri pronunțate peste un profil plat, această țiglă metalică se potrivește mai multor tipuri arhitecturale de case sau edificii.
Modelul panourilor este simetric privit din dreapta sau din stânga, ceea ce înseamnă că poate fi montat în ambele sensuri, aspect ce se traduce într-o serie de avantaje: preferințe de montaj, preferințe vizuale, pierderi de material diminuate etc.
Soluțiile noastre pentru acoperișuri își păstrează rezistența, fiabilitatea și aspectul atractiv timp de zeci de ani — durata medie de viață este de până la 60 de ani.
Durata medie de viață 60 ani
Garanție anticoroziune 50 ani
Garanția la culoare 25 ani
Forma simetrică și echilibrată a țiglei metalice Nordica îi conferă duritate și eleganță, păstrând estetica și funcționlitatea zeci de ani înainte.
Țigla metalică Nordica presupune un montaj ușor și sigur, fiind rezistentă la zgârieturi datorită particulelor sale acrilice dure.
Siguranța montării unui sistem complet de accesorii din aceeași materie primă și care se îmbină perfect. Nu vor apărea astfel probleme de funcționalitate sau diferențe de nuanță și calitate.
Investițiile în utilajele profesionale de ultima generație, în dezvoltarea produselor și a tehnologiilor de montare au ca scop obținerea celor mai mari performante sisteme de acoperiș existente pe piață.
Țiglă metalică Nordica rezistă în timp și în plus, protejează mediul înconjurător. Acoperirea GreenCoat presupune că o parte considerabilă a materialului tradițional pe bază de produse fosile este înlocuită cu o componentă bio, provenită din uleiuri vegetale. În acest fel, produsele noastre contribuie activ la protecția mediului prin reducerea emisiilor de noxe în aer.
Țigla metalică Nordica® Clasică impresionează printr-un design echilibrat care îmbină minimalismul contemporan cu elemente funcționale și estetice tradiționale. Profilul său plat și simetric, cu nervuri pronunțate, conferă acoperișului o linie elegantă și clar definită, care se adaptează armonios mai multor stiluri arhitecturale.
Ne dorim ca dumneavoastră să simțiți stabilitatea, funcționalitatea, accesibilitatea și atractivitatea produselor RoofArt.
Vom pregăti cea mai bună ofertă pentru dumneavoastră!
Da, compania RoofArt eliberează certificate de garanție pentru toate gamele de țiglă metalică, care sunt valabile pe tot teritoriul Republicii Moldova.
Da. Uleiul de rapiță este folosit în componența stratului de acoperire GreenCoat® a țiglei metalice RoofArt din clasele Mat Premium si Mat Superior. Astfel contribuim la protecţia mediului şi reducem emisiile de noxe în aer.
Nu. Datorită șuruburilor ascunse, această procedură nu este necesară și astfel, acoperișul este uniform ferit de infiltrații.
Da. Accesoriile sunt confecționate din aceeași tablă ca și panourile de țiglă și deci nu există nici o diferență între materialul și culoarea acestora.
Contactează-ne pentru mai multe detalii.