Muncești 799
068 211 212
Luni - Vineri: 8:00 - 17:00
ro

6 greșeli pe care vrei să le eviți dacă construiești acoperiș în 2020

16 Mar 2020 #Noutăți

Alegerea greșită sau inadecvată a materialelor, instalarea incorectă, dorința de a economisi cât mai mult posibil - pot provoca daune aspectului şi funcţionalității acoperişului. De aceea trebuie să cunoşti câteva greşeli pe care să le eviți atunci când vrei să renovezi sau să construiești un nou acoperiş pentru casa ta. Acest lucru te va scuti de stres, nervi şi bani.

1. Alegerea învelitorii nepotrivite

Alegerea materialului pentru acoperiș trebuie făcută în funcție de criteriile potrivite și după un proces lung de informare. Trebuie să țineți cont de durabilitatea materialului, dacă el corespunde condițiilor climatice specifice regiunii unde locuiți, dacă respectivul material se potrivește design-ului și fațadei locuinței și cu structurii de rezistență, și, bineînțeles, trebuie avute în vedere și costurile. O greșeală pe care o fac mulți este că aleg un material nepotrivit pentru structura de rezistență a acoperișului. Așadar, țigla ceramică este o învelitoare grea și necesită o structură de lemn a acoperișului dimensionată pe măsură. Țigla metalică în schimb este mai ușoară, însă are un aspect industrial, rigid, care nu se încadrează într-o zonă rezidențială. De cealaltă parte, șindrila bituminoasă se pliază pe orice tip de acoperiș, are de două ori mai puțin rebut, însă necesită placaj fibrolemnos (OSB).

Recomandare: Contactează experții în domeniu( arhitecți, proiectanți, companii de construcții) pentru întrebările legate de alegerea materialului pentru acoperiş.

2. Meșteri necalificați

După ce ai ales materialele pentru acoperiș, asigură-te că vor fi montate corect. Vă puteți bucura de calitatea produselor alese numai dacă acestea vor fi montate conform standardelor și cu respectarea tuturor tehnologiilor. Este indicat ca lucrarea să fie efectuată de specialiști calificați. Opțiunea contractării unor muncitori neprofesioniști pentru o astfel de operațiune nu oferă nicio garanție asupra calității lucrării și, în plus, poate genera costuri uriașe pentru reparațiile ulterioare.

Recomandare: Analizează piața și optează pentru companii care au experiența necesară în domeniu și care poate fi demonstrată.

3. Estimarea greșită a bugetului

O dată cu luarea deciziei de construcție a acoperișului, cei care construiesc, stabilesc un buget și au anumite așteptări privind rezultatul final. Se întâmplă însă ca bugetul planificat să nu corespundă cu cheltuielile reale, iar proprietarii decid să economisească la mai multe etape ale construcției, ori, în cel mai rău caz, să abandoneze construcția. Un acoperiș presupune o investiție destul de mare care nu o faci zilnic, așadar, este de preferat să apelezi la ajutorul experților pentru a fi sigur de costurile reale.

Recomandare: Informează-te și să solicită mai multe oferte detaliate pentru execuția acoperișului casei tale. Concretizează dacă suma oferită este finală și include tot necesarul.

4. Materiale necalitative

O altă greșeală frecventă în montarea unui acoperiș este folosirea unor materiale de calitate joasă. În cazul în care materialele sunt cele corecte, acest lucru se va simți cu siguranță atât în starea de confort a locuitorilor casei, cât și în buzunarul acestora. Atunci când alegi un material calitativ ești asigurat pe termen lung. Dacă optezi pentru un material ieftin te poți trezi peste câțiva ani cu nevoia de a schimba acoperișul, iar ca rezultat, vei face o investiție dublă.

Recomandare: Solicită de la furnizorii de învelitori documentele care confirm calitatea produselor, precum ar fi: certificatele de garanție, certificatele de conformitate, marcajul CE.

5. Lipsa sau ventilarea ineficientă a învelitorii

Ventilarea acoperișului îi va asigura acestuia și o durată mai mare de viață, protejându-l mai bine împotriva condensului și a degradării. De asemenea, ventilarea este necesară mai ales în cazul acoperișurilor cu structură din lemn, unde condensul duce la distrugerea structurii de rezistență și la lucrări de reparații repetate și costisitoare. Practic, te va costa mult mai mult repararea și întreținerea unui acoperiș neventilat decât construirea unui sistem de ventilare.

Recomandare: Solicită de la furnizorii materialelor de acoperiș toată informația și elementele necesare pentru o ventilare bună a învelitorii.

6. Alegerea sistemului pluvial nepotrivit

Un acoperiș bine realizat și complet trebuie să conțină și un sistem pluvial. Constituit din jgheaburi și burlane, acesta reprezintă principala modalitate de scurgere a apei de pe acoperiș. În Republica Moldova, dată fiind cantitatea de precipitații anuale, sistemul pluvial reprezintă o necesitate. În lipsa acestuia, apa se va scurge la întâmplare pe pereți, cauzând infiltrații și chiar deteriorarea structurii de rezistență în timp. Dimensiunea jgheaburilor și a burlanelor trebuie aleasă în funcție de suprafața acoperișului sau a volumului de apă care trebuie colectat și evacuat.

Recomandare: Pentru case mici și mijlocii cu o suprafață de până la 150 m2 se vor utiliza jgheaburile cu diametrul 125 mm și burlanul la 87 mm. Acoperișurile ce au mai mult de 150 m2 se recomandă a instala jgheaburi și burlane de dimensiunea 150/100 mm.

Noutăți recente
#Noutăți

Un accesoriu adesea necesar pentru acoperișul tău: elementul dolie

Mai mult
#Noutăți

Nu comunicăm prețul sau de ce prețul/m2 arată o imagine incompletă?

Mai mult
#Noutăți

Top 3 tendințe în domeniul acoperișurilor

Mai mult
Ești gata pentru o experiență premium? Contactează-ne